AcasăHandbalJoc slab, rezultat onorabil: egal cu Serbia la Trofeul Carpați

Joc slab, rezultat onorabil: egal cu Serbia la Trofeul Carpați

Foto: Federația Română de Handbal – facebook.com

România a terminat la egalitate, scor 31-31, la pauză 11-16, partida cu Serbia din cadrul trofeului Carpați la handbal masculin. Elevii lui George Buricea au făcut un meci slab per ansamblu, doar în minutele de final ridicându-se la nivelul adversarilor. S-a terminat egal după ce Serbia a condus pe toată durata partidei.

Naționala României a avut o primă repriză sub așteptări, adversarii dictând ritmul încă din primele minute. Serbia a fost mereu în avantaj, conservând avansul luat din primele minute (5-1). La pauză, handbaliștii sârbi au intrat cu 5 goluri avantaj, 16-11. Serbia a pus plus 6 pe tabelă, 20-14 în minutul 38, și 24-18 în minutul 44, după care „tricolorii” au început să se apropie, ajungând la minus 2: 25-27. Portarul Iancu ne-a ținut în meci apărând o aruncare de la 7 metri dar ecartul de două goluri s-a mai păstrat câteva minute. Egalarea a venit în minutul 58, la 30. S-a mai marcat o dată în fiecare poartă iar România a avut șansa unei victorii la ultimul atac dar tabela a rămas neschimbată, 31-31. Buzle 7, Dedu 6 și Grigore cu 4 goluri au fost cei mai buni marcatori ai României. Sijan a punctat de 7 ori pentru Serbia.

În celălalt meci al zilei a doua a Trofeului Carpați, Georgia a depășit Turcia cu 32-27, la pauză 19-11.

Duminică se vor juca partidele Serbia – Turcia și România – Georgia.

* În prima zi a turneului amical care se desfășoară la Mioveni, vineri 3 ianuarie, s-au înregistrat rezultatele: România – Turcia 35-26 (14-7) și Serbia – Georgia 35-25 (16-11).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrea zilei

Chivu, campion în Italia

Cristi Chivu scrie istorie ca antrenor în campionatul Italiei....

Oscarul sportului pentru Nadia

Surpriză pentru Nadia Comăneci – a primit Oscarul sportului!...

Noutăți în lotul naționalei pentru meciul de baraj cu Turcia

Selecționerul Mircea Lucescu știe pe ce jucători se bazează...

Noutăți