Foto: Federația Română de Fotbal
Redactor: Dragoș Silvestru
Echipa națională de fotbal a României întâlnește în această seară naționala Kosovo, într-un meci din Grupa C a Ligii Națiunilor. „Tricolorii” sunt neînvinși, patru victorii din patru meciuri, și dacă nu pierd pe Arena Națională nu mai au cum să rateze primul loc, indiferent de deznodământul partidei următoare, cu Cipru (luni). România – Kosovo este programat de la 21.45, va fi în direct pe Antena 1 și se va juca cu casa închisă, toate biletele scoase la vânzare fiind epuizate.
Selecționerul Mircea Lucescu a convocat pentru dubla cu Kosovo și Cipru 26 de jucători, între aceștia aflându-se pentru prima dată Daniel Bîrligea, David Miculescu și Matei Ilie. Niciunul însă nu va fi titular în prima partidă, cea cu Kosovo. Matei Ilie nu a prins nici măcar foaia de joc, fiind lăsat în tribună pentru această seară. Acolo va fi însoțit de Cristi Manea și, oarecum surprinzător, de Florinel Coman.
România a câștigat cu 3-0 în Kosovo dar Mircea Lucescu știe că naționala noastră nu va avea un meci ușor în această seară. Mai ales că adversarii au în lot jucători care evoluează în campionate puternice (Rrahmani la Sparta Praga, ex- Rapid), Edon Zhegrova (Lille) sau Vedat Muriqi (Mallorca). „Kosovo poate câștiga împotriva oricărei echipe, nu mai există diferențe. Copiii cresc la academii puternice din vest și vin apoi să joace la echipele naționale. N-aş vrea ca lumea să creadă că este aşa uşor. Fiecare meci este extrem de important. Şansele sunt mari să terminăm grupa pe primul loc, din toate punctele de vedere, dar pe mine nu mă interesează doar rezultatul. Pe mine mă interesează ca nivelul de joc al acestei echipe să crească foarte mult. Fotbalul românesc a fost caracterizat în perioada de succese prin nişte calităţi, noi am fost printre cei mai buni pasatori”, a explicat Mircea Lucescu în conferința de presă premergătoare partidei.
Echipa probabilă a României: Niță, Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu, Răzvan Marin, Marius Marin, Stanciu, Man, Drăguș, Mihăilă.
Selecționerul naționalei Kosovo se confruntă cu probleme de lot având mai mulți jucători accidentați. Franco Foda nu se poate baza pe Krasniqi, Rrudhani, Rashica, Pacarada, Sahit și Celina – cam jumătate de echipă dacă tehnicianul german ar fi vrut să îi folosească pe toți titulari. Kosovarii vin cu gândul la victorie, singura variantă care îi poate ține în luptă deschisă pentru șefia grupei. Lotul naționalei Kosovo este următorul: Murić, Saipi, Bekaj (portari), Vojvoda, A. Rrahmani, I. Krasniqi, Dellova, Aliti, Hoti, Sadriu, Berisha, Rexhbecaj, Emerllahu, Muslija, Jashari, Smakaj, Zabërgja, Zhegrova, A. Rrahmani, Asllani, Muriqi, Bytyqi și Zabergja.