AcasăFotbalColumbia, victorie istorică în fața României

Columbia, victorie istorică în fața României

Naționala de fotbal a României a înregistrat o înfrângere la limită, scor 2-3, în disputa amicală cu naționala Columbiei. Ianis Hagi și Florin Tănase au marcat pentru România. Meciul s-a jucat la Madrid și a fost al doilea test al „tricolorilor” în pregătirea Euro2024. A fost prima victorie a Columbiei în istoria întâlnirilor cu România.

Columbienii nu au stat prea mult pe gânduri și la prima fază periculoasă de poartă au și deschis scorul. Cordoba a reluat cu capul mingea centrată în fața careului de 6 metri (minutul 6). Românii au solicitat fault și penalty la o acțiune a lui Mihăilă dar căderea acestuia în careu nu l-a impresionat pe arbitrul întâlnirii. Apoi Moruțan nu a nimerit cadrul porții. La poarta noastră, sud-americanii l-au învins iar pe Moldovan – Arias a trimis plasat din centrul careului o minge care a trecut printre toți fundașii (minutul 36). Partea secundă a început cu un șut al lui Moruțan, prins fără probleme de portar. Columbienii au făcut 3-0 în minutul 79, Asprilla învingândul pe Moldovan din centrul careului. Ai noștri s-au trezit abia la acest scor și au luat cu asalt poarta Columbiei. Hagi a profitat de o bâlbă a fundașilor adverși și a redus diferența. Scorul final a fost stabilit de Tănase în prelungiri, după o acțiune a lui Man.

Pentru noi a fost un test util, de maturitate. Le-am cerut băieților să jucăm dezinvolt, să învățăm din astfel de momente. Am schimbat foarte mult, am dat minute, am vrut să vedem mai mulți jucători, am experimentat anumite lucruri„, a explicat selecționerul Iordănescu după meci.

Au evoluat formațiile:

COLUMBIA: Vargas – Munoz (S. Arias, 45), Cuesta, Lucumi, Mojica – Rios, Lerma – J. Arias (Carrascal, 67), J. Rodriguez (Quintero, 73), Luis Dias (Borre, 67) – Cordoba (Asprilla, 73). Selecționer: Nestor Lorenzo.

ROMÂNIA: Moldovan – Rațiu, Drăgușin (Nedelcearu, 46), Burcă, Opruț (Sorescu, 87) – Stanciu (Man, 78), M. Marin, R. Marin (Tănase, 77) – Moruțan, Alibec (Drăguș, 57), Mihăilă (Hagi, 56). Selecționer: Edward Iordănescu.

Foto: www.frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrea zilei

Noutăți în lotul naționalei pentru meciul de baraj cu Turcia

Selecționerul Mircea Lucescu știe pe ce jucători se bazează...

„Cerbii” intră în prima ligă

Formația de rugby RC Gura Humorului va fi noutatea...

Nu mai sunt bilete pentru baraj

Biletele la barajul cu Turcia, s-au vândut în timp...

Noutăți