Foto: Universitatea Craiova / facebook
Redactor: Nicolae Răzvan
CSU Craiova, CFR Cluj și Corvinul au jucat în această seară meciurile retur din Europa League și Conference League. Deși a câștigat, Craiova a fost eliminată. În schimb, CFR s-a calificat în turul următor cu un succes categoric în deplasare. Învinsă la limită, Corvinul continuă aventura europeană dar retrogradată în cealaltă competiție.
CSU Craiova a câștigat la limită, scor 3-2, meciul cu Maribor Branik. Diferența nu a fost însă suficientă după 0-2 în prima manșă. Oltenii antrenați de Gâlcă au marcat de 3 ori dar au și primit două goluri. Spectacolul a fost asigurat în partea secundă, când s-au înscris toate cele 5 goluri. Mitriță și Gregorio, la gazde dar și Ilicic la oaspeți au marcat goluri spectaculoase în meciul de la Craiova. Jakupovici a egalat la 2 pentru Maribor, golul victoriei de palmares fiind semnat de Koljic în prelungirile partidei.
Corvinul a ratat calificarea în turul următor al Europe League după un eșec la limită, 0-1, în deplasare cu Rijeka. Divizionara secundă a luat gol repede (minutul 12) și s-a ambalat abia după pauză. Lefter a făcut minuni în poartă iar Buș a fost „omul negru” al hunedorenilor. A ratat penaltyul care putea aduce egalarea în minutul 75. Pe final, Lica a scos de pe linia porții mingea de 2-0 a gazdelor.
CFR Cluj s-a răzbunat cu vârf și îndesat pe bielorușii de la Neman Grodno, după 0-0 în Gruia. Pe teren neutru, fără spectatori, ardelenii au defilat 2-0 la pauză după golurile lui Muhar și Bârligea. Ultimul a reușit dubla în minutul 57 pentru ca după alte 2 minute Korenica să schimbe tabela pentru a patra oară. Pe fondul nervilor lui Dan Petrescu, s-a terminat 5-0, Nkolo punctând în prelungiri.
Corvinul Hunedoara va juca în Conference League cu Astana (Kazahstan), primul meci fiind pe teren propriu, la Sibiu, săptămâna viitoare.
Pentru CFR, următorul meci este cu Maccabi Petah Tkiva, prima întâlnire fiind programată în deplasare (8 august).